Paradis în chinurile cuvintelor

Credeai că ai văzut tot în viaţa asta? 

Încearcă să mori un pic, apoi, într-o stare de inconştienţă, ridică-te şi pluteşte deasupra lumii.

Ai să vezi multe, prea multe poate pentru un moment al vieţii tale în care te-ai oprit şi ai uitat să mai porneşti. Credeai că ţie ţi-e greu? Uită-te la omul din colţul blocului care trăieşte fără un picior, stă cu o mână întinsă şi care îşi deplânge soarta. E singur pe lume? Poate că nu, dar practic e. Mai e numai el şi mai e Dumnezeu, dar e prea sus şi El nu poate să scoată bani din buzunar să-i dea. Nici pâine nu-i va da: nici măcar o vorbă bună, de care poate are nevoie. Are o barbă prea sură pentru anii care îi stau în spate şi îl împovărează. Nu ştie despre mall şi nu ştie despre cărţi. Sau poate a ştiut cândva, însă ideile astea au rămas doar idei pentru el şi numai vântul îi poate aduce acum la urechi poveşti despre haine la supra preţuri şi mâncăruri alese din restaurante cu fiţe. Şi pâinea lui unde e ?

Şi ai să mergi cu autobuzul ală, care seamănă a barcă atunci când plouă şi ţi se face rău după fiecare curbă, dar înduri, pentru că maşina e prea scumpă, sau poate ai lovi fiecare stâlp dacă ai avea una, pentru că ai sărbători zilnic pentru că o ai. Ai să vezi feţe posomorâte. Ştii care-i partea bună atunci când exişti numai ca un ochi observator? Nu plăteşti bilet. Dar nici nu ai să poţi să îi oferi fetei care plânge în spate un pachet de servetele. I s-a furat geanta cu toate lucrurile, cu bani şi buletin, chiar în mijlocul oraşului: un oraş universitar şi mare, în care locurile mustesc a poliţişti care-şi beau liniştiţi cafeaua în timp ce hoţii îşi fac meseria. Ei, cum sună? Parcă-i o lume perfectă, nu? Dar parcă tu ai totuşi un acoperiş deasupra capului. Şi parcă uneori mai şi zâmbeşti când te îmbrăţişează mama, ori afli că ai câştigat la vreun concurs. Şi parcă zilele tale devin brusc mai calde, mai frumoase, chiar şi într-o zi de octombrie, la minus zece grade.

Cum să fii trist când ai două mâini pe care te poţi bizui?

Cum să-ţi plângi de milă că nu ai BMW şi ai Dacie?

Şi totuşi se poate...

dar unde e fericirea care vine pur şi simplu de la un răsărit de soare?