Cercuri

N-ai avut timp destul să înţelegi.

Probabil că nu vei înţelege prea curând şi mie începe să nu-mi mai pese.

Privesc cercurile de pe birou: negre, sfiindu-se, nemişcate.

Misterul din tine e învăluit în aromă de cafea.

Nici tu nu ştii ce aştepţi. Sau poate ştii, dar ai uitat deja.

Nu-mi asculţi tăcerea cum te-am rugat şi nici versurile nu le auzi atunci când pe cer zboară un porumbel cu pene albe şi privire întunecată.

 Simţi că e un cutremur aproape şi totuşi îţi laşi paşii în voia sorţii.

Mi-am găsit un moment îndoiala într-un pas impiedicat şi apoi am continuat, căci era bordură şi trebuia să urc.

 Nici treptele nu mai au parfumul de ieri.

Mai ştii...? Mai simţi...?

Trăieşte tu şi pentru mine o zi de ieri amestecată într-un sărut.

Uită tu şi pentru mine că amarul e dulce doar atunci când ştii.

Prefă-te şi pentru mine că totul e frumos.

Etajul 5. Un alt apus. Un nou răsărit.