Jurnalul nu-i al tău

Bulgaria: plajă.

Un avion şi un zbor prea frumos. Nori prea plini de zâmbet şi parcă totul e ireal. Deasupra tuturor şi totuşi mai jos de cer.

Plajă. Alb şi pustiu în jur. Picioare goale şi soare, cu marea în faţă. La mal apa e albastră şi clară, limpede şi fără valuri. Doi metri mai încolo şi marea devine albastră, ca o cerneală de la scriitorii de acum câteva sute de ani. Îţi mişti mâinile prin părul în care se joacă vântul şi nimeni nu te vede. Libertatea se măsoară în valuri şi în adieri. Câtre infinit e tot marea, îmbinându-se cu cerul. Niciun vapor, nicio barcă, niciun pescăruş. Doar nisip, mare şi tu.

Ştii că te mişti, că faci paşi şi totuşi nu simţi nimic. Îţi place să umbli hai hui pe plajă şi să nu vezi scoici. N-ai nevoie de ele. Undeva mai încolo, un jurnal deschis, cu un lacăt alături şi chei în el. Vântul bate paginile şi realitatea bate ficţiunea. Te apleci, eşti curios, citeşti:

"C'est toi qui m'a apporté le soleil dans le milieu de la nuit et c'est moi qui t'a cachée le souris dans le ciel de l'été. Je voudrais te dire quelque chose, mais j'ai oubliée tout. C'est la porte qui est fermé et je ne suis pas capable de l'ouvrir. Mon coeur n'a pas chanté aujourd'hui, mais tu as déja ecouté le chanson. Donne-moi encore une fois, les nuits de mai et fait disparaître les lieux auxquels je pense..."

N-ai înţeles. Laşi paginile să se mişte în bătaia vântului şi pleci mai departe, întrebându-te cine a lăsat jurnalul acolo, deşi e pustiu în jur. Îţi priveşti mâinile şi parcă nu mai sunt ale tale. Îţi asculţi gândurile, dar parcă îţi vorbeşte un străin. Îţi simţi picioarele şi parcă merge altcineva în locul tău. Te-ai privi în oglindă, dar nu ai una şi te apropii de mare. Dar marea se mişcă: încet, dar se mişcă, nu stă să te aştepte pe tine şi te vezi tremurând. Oare chiar tremuri sau e doar o iluzie?