Nu-mi place nici cenzura, nici tăcerea forţată

Astăzi, 20 septembrie 2010, subsemnata, Lidia Mariana Rusu, am decis că am nevoie de un spaţiu virtual al meu şi numai al meu, unde să nu mai intervină cenzura, să nu mai existe bariere, frontiere sau limite. Mi-am ales un colţ de cer sau de net, cum vreţi voi, unde voi scrie câte-n lună şi stele, oricând, oricum cum voi dori eu. 

A şti să scrii este un privilegiu pe care trebuie să-l cultivi, mai ales dacă îţi şi place. Cuvintele sunt cele care rămân fidele, care nu pleacă niciodată nicăieri şi nu reproşează, nu tac, nu cântă până să-ţi spargă geamurile de la casă. Nu urmăresc să am un design spectaculos pentru că recunosc, nu mă pricep la chestii din astea. Voi încerca să pun accent pe esenţă, nu pe aparenţă, la fel cum încerc în ultimul timp să fac şi cu viaţa mea.

Nu voi scrie ştiri, nu voi face anchete jurnalistice încă, (poate după primul semestru la facultate), nu voi încerca să schimb lumea. Poate doar voi încerca să găsesc răspunsuri, să împart din gândurile mele cu cei ce au plăcerea şi timpul să le citească. Nici timpul, nici vremea de afară nu mă vor face să scriu într-o anume zi dacă nu doresc. Aşadar, voi scrie când voi dori, când voi simţi şi când va fi timpul, repet, fără cenzură de vreun fel.

Poate ne vom cunoaşte, poate vom căuta aceleaşi răspunsuri, poate vom auzi aceleaşi picături căzând din cer, într-o zi de septembrie prea urâtă.

Cert e că timpul nu stă, iar eu voi păşi alături de el.